fbpx

Vrei să începi o mică afacere locală în domeniul agricol sau o ai deja, însă ai nevoie de sprijin financiar? Suntem aici pentru tine, în județul Suceava, și foarte important este să știi că nu contează vârsta sau meseria pe care o ai, toată lumea se poate bucura de beneficiile membrilor CAR.

 

Cine este eligibil pentru împrumut?

Pentru contractarea unui împrumut la CAR sunt eligibili salariații din mediul privat, bugetarii, pensionarii și studenții. Singura condiție este să fie membri CAR.

La CAR Învățământ Fălticeni se poate înscrie orice persoană de cetățenie română cu domiciliul în județul Suceava, care are un venit de natură salarială sau din pensii.

Tipuri de împrumuturi

Acest tip de împrumut este cel mai popular în rândul membrilor CAR datorită sumei care poate fi contractată și a perioadei de rambursare.

Poți lua până la 130.000 lei accesând acest serviciu financiar, suma putând fi rambursată în 72 luni (6 ani).

Cu o dobândă de doar 8,5 %/an din suma împrumutată împrumutul Opțional este soluția perfectă pentru lucrările sau proiectele care necesită o sumă puțin mai mare decât cea prinsă într-un credit bancar de consum.

Pentru că CAR este o bancă pentru oameni, acest tip de împrumut se garantează cu fondul social al împrumutatului și cu giranți, oferind astfel persoanelor cu venituri medii posibilitatea să acceseze o sumă mai mare de bani.

Pentru că începutul studenției poate fi un exercițiu financiar puțin solicitant, cu ajutorul părinților sau a unei rude de gradul I poți împrumuta până la 5.000 lei ca să plătești chiria, să cumperi cărțile de care ai nevoie sau ce mai e necesar. Acest tip de împrumut poate fi rambursat în 12 luni (1 an).

Dobânda de doar 8,5 %/an din suma împrumutată la Împrumutul Student îl face atractiv și ușor de rambursat, suma totală de plată nefiind una mare.

Împrumutul de acest tip poate fi accesat de către studenții la forma de învățământ ZI sau care urmează cursurile unei școli postliceale indiferent de natura acesteia.

Împrumutul se garantează cu fondul social și cu giranți.

Acest tip de împrumut este perfect pentru reparații prin casă, mașină sau pentru o vacanță binemeritată vara aceasta tocmai pentru că poți lua până la 80.000 lei, rambursabili în 48 luni (4 ani).

Dobânda avantajoasă de doar 6%/an din suma împrumutată la Împrumutul Tradițional te face să te decizi imediat ziua în care depui documentele necesare în sucursală.

Salariații din mediul privat, bugetarii, pensionarii și studenții pot accesa acest tip de împrumut.

Fondul de economii este bonificat cu o dobândă de 6% pe an.

Împrumutul de bun venit până la 15.000 lei/12 luni, cu dobândă de 7,6%/an din suma împrumutată, valabil doar 5 zile lucrătoare de la înscrierea ca membru CAR

Documente necesare împrumut CAR

  • – Adeverință de venit (formular tipizat)
  • – Cerere de împrumut (formular tipizat)
  • – BI/CI titular + BI/CI giranți (original)
  • – Extras din REVISAL (Registrul Electronic de Evidență a Salariaților)
Împrumut CAR documente pensionari:
  • – Talon de pensie (original)
  • – Cerere de împrumut (formular tipizat)
  • – BI/CI titular + BI/CI giranți (original)

Toate actele necesare pentru orice tip de împrumut la CAR le poți descărca de pe site, din secțiunea FORMULARE TIPIZATE sau le poți completa direct în sucursală, atunci când vrei să accesezi un împrumut.

Consultanță personalizată găsești în orice sucursală sau pe site: https://www.car-invatamant.ro/imprumut/

Postează un comentariu