Consiliul elevilor, instrument pentru stimularea elevilor privind implicare civică
La Fălticeni a avut loc, între 26-31 mai 2025, prima întâlnire din cadrul proiectului Erasmus+ (parteneriat la scară mică pentru educație școlară) “The Student Council as a Way to Develop Students’ Civic Competences”.
Parteneriatul este o colaborare între Zespół Szkół Technicznych w Strzyżowie, Polonia, și Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni. Astfel, 13 elevi și două cadre didactice din Polonia au vizitat școala și zona și au pus bazele unei colaborări în domeniul implicării elevilor în activitatea consiliilor consulatative. În replică, 13 elevi și 2 profesori din România vor vizita Polonia în octombrie și vor lucra împreună la proiecte de implicare socială, la nivelul școlii/la nivel local.
Ploaia care a căzut cu putere în primele trei zile nu a împiedicat desfășurarea programului și a activităților educative și recreative, la care elevii prezenți și-au dovedit cunoștințele de limba engleză, abilitățile de lucru în echipă, empatia și spiritul civic. S-au prezentat țările, regiunile și orașele de origine, școlile celor două echipe participante la proiect. S-au prezentat, de asemenea, organizarea și activitatea celor două consilii ale elevilor și s-a făcut o analiză comparativă. S-a lucrat pe studii de caz privind implicarea civică, principiile democratice într-o școală și respectarea lor, atributele unui consiliu eficient al elevilor, arhitectura unuia ideal, moduri de implicare a elevilor în viața școlii. De asemenea, elevii au interpretat diferite roluri în câteva studii de caz, care au ilustrat practic, într-un mod absolut original și creativ, cele discutate.
În paralel, s-a urmărit o incursiune în cultura, istoria și tradițiile zonei. Elevii participanți au vizitat împreună salina și sanctuarul de la Cacica, unde au aflat despre istoria și tradițiile comunității poloneze din zonă, muzeul obiceiurilor populare din Gura Humorului și Mănăstirea Voroneț, Cetatea de Scaun a Sucevei, orașul Fălticeni. De asemenea, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, au aflat despre inițiative similare ale universității, au vizitat campusul, planetariul și cantina universității.
Colaborarea s-a născut din dorința comună de a stimula implicarea elevilor în activități civice, organizarea de evenimente culturale, inițiative caritabile, dezbateri, dar și de a participa, în calitate de cetățeni informați, responsabili, la viața școlii și, mai târziu, a comunității: exprimarea opiniilor, exercițiul votului democratic, respectarea deciziilor luate prin votul majorității.