Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina: 20 de Ani de Impact Comunitar – Invitație la Aniversare
Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina are onoarea de a vă invita să participați la evenimentul aniversar dedicat celor 20 de ani de activitate, care va avea loc Joi, 27 noiembrie 2025, începând cu ora 17:30, la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava, Strada Dragoș Vodă nr. 1.
Din anul 2005, împreună cu oameni dedicați și parteneri valoroși, Asociația Institutul Bucovina a construit o comunitate bazată pe educație continuă, solidaritate și parteneriat între instituții publice și organizații neguvernamentale. În acești 20 de ani, prin sute de proiecte implementate și finanțări atrase în valoare de peste 40 de milioane de euro, au demonstrat că dezvoltarea durabilă se clădește prin investiții constante în oameni și potențialul local.
„Sărbătorind 20 de Ani de Implicare și Viziune Comună pentru Viitor”
Evenimentul marchează parcursul Asociației Institutul Bucovina alături de partenerii săi, reușitele și poveștile de impact ale celor două decenii de implicare activă în sprijinul comunității, precum și viziunea pentru viitor.
Celebrăm Împreună: O Serie de Evenimente Dedicată Aniversării
Totodată, în cadrul Zilelor Asociației Institutului Bucovina, au fost organizate și alte evenimente dedicate acestei aniversări:
- 24 noiembrie 2025, ora 11:00 – Lansare de carte, Biblioteca USV, bloc E, Str. Universității nr. 13
- 25 noiembrie 2025, ora 14:00 – Inspirație cu oamenii comunității prin grafică, portret și poezie, Galeria Zamca, Str. Zamcei nr. 17
- 26 noiembrie 2025, ora 11:00 – Brunch cu oamenii presei, Galeria Zamca, Str. Zamcei nr. 17
Parteneriate Care Fac Diferența în Comunitate
Cu prilejul aniversării a 20 de ani de activitate ai Asociației Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, dorim să subliniem faptul că, de-a lungul anilor, Bucowina Plus, alături de Asociația Capital Civic, a colaborat în mod constant cu Institutul. Suntem onorați să promovăm inițiativele sale în comunitate și să contribuim, prin această colaborare, la proiecte care susțin dezvoltarea socială din Bucovina.
Am avut plăcerea de a-l avea alături de noi pe domnul Vasile Gafiuc, președintele Organizației Institutul Bucovina într-un interviu al proiectului „Dialog între generații”. Puteți urmări interviul aici.