fbpx

Gala „Dialogul Proiectelor Educative” este un eveniment educațional organizat în județul Suceava, care validează învățarea nonformală din proiectele educative realizate în unitățile școlare, promovează schimbul de idei și bune practici între cadre didactice, elevi, instituții și organizații implicate în educație, și conferă recunoașterea muncii și a impactului proiectelor educative.

Proiectul a fost inițiat în anul 2017 de I.Ș.J. Suceava – Educație permanentă și activități extrașcolare și este coordonat de inspector școlar pentru educație permanentă prof. Tatiana Vîntur.

Elevi, profesori, coordonatori de proiecte și programe educative, directori, inspectorii școlari, reprezentanți ai autorităților locale au celebrat inovarea, creativitatea și implicarea oamenilor-inspirație, oamenilor ce-și desăvârșesc misiunea cu tenacitatea căutătorilor de comori.

20 de Proiecte Educaționale Răsplătite: Ambasadorii Educației FnonF și Inovația în educație

Au fost răsplătite 20 de proiecte din 20 de domenii ale educației permanente, domenii care au adus împreună pasiunea și dragostea puse la temelia cunoașterii și învățării.

20 de consilieri educativi și 6 directori de educație extrașcolară, voluntari de profesie, au primit aprecierea muncii cu titlul de „Ambasadori ai educației FnonF”, liceri care „țintesc către lună”.

6 proiecte educative au primit premiul „FnonF” (Educație formală și nonformală) pentru inovare și inspirație.

Invitații Galei Dialogul Proiectelor Educative au primit placheta „Premiul de excelență FnonF”:

  • Prof. univ. dr. Mihai Dimian – rector Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava
  • Prof. Nicolae Robu – vicepreședinte al C.J. Suceava
  • Alina Chifan – director comercial Egger România
  • Prof. dr. Constantin Tiron – inspector școlar pentru limba franceză, I.Ș.J. Suceava
  • Prof. Cezar ioan Anuței – inspector școlar pentru discipline socio-umane, I.Ș.J. Suceava
  • Prof. Beatrice Liliana Filipiuc – inspector școlar pentru discipline tehnice, I.Ș.J. Suceava
  • Prof. Mihai Greciuc – președinte al Asociației „Euroactiv”.

Premiile „Laureat”

  • Consiliere și orientare – echipa de proiect: proiectul „Educație și identitate”, Liceul Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus, coordonatori: prof. Mihai Cârdei, prof. Ancuța Moroșan, prof. Elena Octavia Marusacprof. Vasile Schipor, prof. Violeta Puha, prof. Ionel Cristinel Puha;
  • Consiliile elevilor: Consiliul Județean al Elevilor Suceava, proiectul „Împreună învățăm democrația”, Președinte Consiliul Județean al Elevilor Suceava, vicepreședinte al CNE Ștefan Ioniță, coordonator prof. Tatiana Vîntur;
  • Campanii: I.Ș.J. Suceava, proiectul „Împreună redăm speranța!”, coordonator inspector școlar general prof. Nicolae Ciprian Anton;
  • Cultural artistic – arte vizuale, proiectul „VideoArt”, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, coordonatori prof. Viorel Ieremie, prof. Salciuc Laura, prof. Isabela Tabarcea;
  • Educație pentru mediu: proiectul „Tezaur ECO-logic”: 14 untăți școlare care au reconfirmat „Steagul Verde” în anul școlar 2024-2025;
  • Educație financiară, proiectul „Olimpiada micilor bancheri”, Școala Gimnazială „Nicolae Stoleru” Baia, coordonator prof. Mihaela Gogu;
  • Educație incluzivă, proiectul „Diferiți, egali, împreună”, Școala Gimnazială Berchișești, coordonator prof. Loredana Dura;
  • Educație nonformală, proiectul „Școala bobocilor”, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, coordonator prof. Oana Emilia Ghervan;
  • Educație pentru viață, proiectul „Siguranța pentru toți”, Școala Gimnazială „Ioan Ciurea” Fălticeni, coordonatori prof. Florin Ailenei, prof. Marius Pintilii;
  • Educație antidrog, proiectul „Autocontrol vs. Out of Control”, Colegiul Național „Dragoș Vodă” Câmpulung Moldovenesc, coordonator prof. Ionela Ștefaroi;
  • Parteneriatul Școală – familie, proiectul „Familia- prima școală”, Școala Gimnazială Ciprian Porumbescu, coordonator prof. Mioara Lavric;
  • Prevenție, proiectul „O viață sănătoasă”, Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, coordonatori prof. Adrian Nicolae Puiu, prof. Luminița Lăzărescu, prof. Miriam Leon Postolache, prof. Mărioara Ardelean;
  • Publicații, proiectul „Puterea din interior”, Acociația Părinților Colegiului Economic Suceava, coordonator prof. Anca Paraschiva Iordache;
  • Parteneriate, proiectul „Educație fără granițe”, Școala Gimnazială nr. 4 Vatra Dornei, coordonator prof. Adriana Boncheș;
  • Sportiv, proiectul „Cupa 1 Iunie”, Școala Gimnazială nr.4 Suceava, coordonatori: Claudia Adriana ȚucaVărăreanu BrindușaAnitului Florin;
  • Științific, proiectul „Școala pe roți”, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava și Societatea Științifică Cygnus, coordonator prof. Victor Șutac;
  • S.N.A.C. Voluntariat, proiectul „Lumină și dăruire”, Colegiul Tehnic „Regele Ferdinand  I” Rădăuți, coordonator prof. dr. Aurica Daneliuc;
  • Săptămâna verde, proiectul „Natura, cel mai bun prieten”, Școala Gimnazială Crucea, coordonatori prof. Delia Nicoleta Droancă, prof. Roxana Apetroae;
  • Școala altfel, proiectul „Școala iese în lume”, Colegiul Silvic „Bucovina” Câmpulung Moldovenesc, coordonatori prof. Lidia-Mihaela Mîrzac, prof. Cristina -Antonela Hopp;
  • Școala de vară, proiectul „V.E.R.D.E. la start”, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Suceava, coordonatori: prof. Adriana Maria Nichitean, prof. Mihai Androhovici, prof. Maria Pavelescu;
  • Timp liber, proiectul „Jurnal de călătorie”, Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, coordonatori prof. Monica  Elena Buculei, prof. Angelica Cârloanță, prof. Tudurean Nicoleta-Gabriela.

Premii „FnonF”

  • Proiectul „V.R.E.A.U.”, Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Rădăuțicoordonator prof. Mihaela Amariței;
  • Proiectul „Acțiunea verde începe la școală”, Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza” Suceava, coordonator prof. Elena Monica Huțu;
  • Proiectul „Împreună pentru Vasile”, Liceul Tehnologic „Oltea Doamna” Dolhascacoordonator prof. Adrian Florentin Dăscălescu;
  • Proiectul „Veșnicia s-a născut la sat”, Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni, coordonator prof. Bogdan Feștilă;
  • Proiectul „CreativArt”, Palatul Copiilor Suceava, coordonator prof. Olga Baciu Mihoc;
  • Proiectul „Lumea celor 64 de pătrate – Memorialul „Aurel Stellia”coordonatori prof. Adriana Duceac, prof. Petru Poenaru, prof. Cristian CârligLiceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni.

Ambasadori ai educației FnonF

Directorii de educație extrașcolară: Palatul Copiilor Suceava- Aneculăesei Daniel; Clubul Copiilor G. Humorului- director prof. Macarov Maria; Clubul Copiilor Fălticeni- director prof. Porof Marcel; Clubul Copiilor Rădăuți- director prof. Pomohaci Radu Iulian; Clubul Copiilor C. Moldovenesc- director prof. Pătrășcanu Daniela; Clubul Copiilor V. Dornei- director prof. Moroșan Vasile.

Coordonatorii de proiecte și programe educative, metodiști sau coordonatorii de cercuri pedagogice: Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți – prof. Miriam Leon Postolache; Școala Gimnazială nr.4 Suceava – prof. Claudia Țuca; Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Rădăuți – Mihaela Amariței; Școala Gimnazială nr.3 Suceava- Boboc Cornelia; Liceul Teoretic „I. Luca” Vatra Dornei- Atofanei Corina; Școala Gimnazială nr.1 Gura Humorului – Rusu Eugenia; Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului – Solonaru Elena; Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava- Bocăneț Carmen; Școala Gimnazială Corocăiești- Dobrea Luminița; Școala Gimnazială Putna- Aurica Chidoveț 

Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Rădăuți -Vera Bîndiul; Școala Gimnazială nr.4 Vatra Dornei – prof. Adriana Boncheș; Colegiul Silvic „Bucovina” C. Moldovenesc- prof. Oana Țaran; Colegiul de Artă „C. Porumbescu” Suceava- prof. Oana Ghervan; Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava – prof. Laura Salciuc; Colegiul Tehnic „Regele Ferdinand I” Rădăuți – Elisabeta Marici; Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni – prof. Daniela Pavel; Școala Gimnazială „N. Stoleru” Baia – prof. Mihaela Gogu; Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc – prof. Angelica Cîrloanță; Școala Gimnazială Corocăiești – prof. Luminița Dobrea.

Gala Dialogul proiectelor educative s-a desfășurat în parteneriat cu Consiliul Județean Suceava – vicepreședinte prof. Nicolae Robu, , S.C. Milk Marketing &Distribution SRL Gălănești, prof. Aurica Daneliuc, Egger România, director comercial Alina Chifan.

Momente Artistice de Excepție la Colegiul Tehnic Rădăuți

Momentele artistice au fost susținute de elevii de la Colegiul Tehnic Rădăuți – Intermezzo muzical, elevii Ludovic Boncheș și Anstasia Oprișan – Școala Gimnazială nr.4 Vatra Dornei, campioni naționali la dans de societate; eleva Sofia Floriștean – Colegiul de Artă „C. Porumbescu” Suceava; elevul Adrian Serediuc, chitară – Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, formația de dans modern Palatul Copiilor Suceava, prof. Mirela Duminică; elevii de la Clubul Copiilor Rădăuți, coordonator prof. Radu Iulian Pomohaci. 

Dialogul Proiectelor Educative a facilitat comunicarea, schimbul de idei și colaborarea între diferiți actori implicați în derularea proiectelor educative: profesori, elevi, părinți, reprezentanți ai autorităților educaționale, ONG-uri, parteneri sociali sau economici.

Imagini: pagina de Facebook a comunității FnonF.

Postează un comentariu