fbpx

Obiectivul principal al proiectului este promovarea înțelegerii interculturale și a solidarității între elevii și personalul din Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Sf. Andrei” Gura Humorului și Liceul Storozhyneț. 

Totodată, prin obiectivele specifice, se urmărește consolidarea rețelei de educație incluzivă transfrontalieră prin crearea unei infrastructuri moderne și accesibile pentru copiii cu dizabilități.

În cadrul proiectului, unitatea școlară din Gura Humorului va beneficia de instrumente pedagogice adaptive, softuri de formare profesională pentru psihopedagogi, platforme logopedice și table interactive. De asemenea, vor fi modernizate atelierul de mecanică, sălile de sport, precum și cabinetele de terapii și kinetoterapie. În paralel, Liceul Storozhyneț va fi dotat cu mobilier modern, echipamente TIC, materiale didactice incluzive și un lift special pentru copiii cu nevoi fizice speciale.

Pe lângă investițiile în infrastructură, proiectul prevede facilitarea activităților comune și a schimburilor transfrontaliere între parteneri, prin organizarea unor întâlniri și întrevederi tematice online, având ca scop încurajarea și promovarea colaborării, inovării și partajării practicilor educaționale incluzive. Se va asigura consolidarea capacității profesorilor prin sesiuni comune de formare și ateliere axate pe metodologii de educație specială, organizate de CSEI „Sf. Andrei” Gura Humorului.

Durata de implementare a proiectului este de 18 luni, începând cu 13 mai 2026 și până la 12 noiembrie 2027.

Investiția totală se ridică la 372.288,32 Euro, din care 335.059,48 euro reprezintă co-finanțarea Uniunii Europene, bugetul fiind împărțit între Consiliul Județean Suceava, în calitate de partener lider – 297.144,02 euro și partenerul din Ucraina – 75.144,30 euro.

Date de contact pentru informații suplimentare: Alexandra Cojocaru – manager proiect, tel.: +40 230 222 548, int. 184, e-mail: alexandra.cojocaru@cjsuceava.ro.

Postează un comentariu