Car Învățământ Fălticeni dă startul unei provocări: donează pentru sănătate
CAR ÎNVĂȚĂMÂNT FĂLTICENI se alătură luptei împotriva coronavirus și a decis să doneze echipamente medicale, de protecție și consumabile, în valoare de 100.000 lei către spitalele din Fălticeni și Suceava.
Coronavirusul este o nouă încercare pentru lumea de zi, care va fi trecută cu brio dacă vor fi respectate câteva reguli simple de igienă. Cu toții devenim eroi odată ce le punem în aplicare și stăm acasă, fără a lăsa situația să ne afecteze mai mult decât trebuie. Dar, o dată cu această nouă încercare, am văzut că oamenii sunt într-adevăr buni și că bunăstarea societății din care fac parte este o prioritate.
Comunitatea devine mai prosperă prin oamenii care o alcătuiesc și care zilnic luptă pentru mai binele societății. Și cum oceanul este format din picături, lucrurile mici și bune pe care le aducem drept contribuție sunt cele care contează cel mai mult.
Ajutăm #șinoi sistemul medical
CAR Învățământ Fălticeni a donat o sumă de 50 000 de lei pentru Spitalul Județean Suceava și 50 000 de lei pentru Spitalul Municipal Fălticeni. Donația vine din partea tuturor membrilor CAR, banii provenind din Fondul pentru Asistență Socială, unde membrii cotizează cu 1 leu/lună.
Acest sprijin este pentru cei care au devenit eroi: medicii, asistentele și întreg personalul medical care luptă în prima linie împotriva celui mai mare pericol pe care îl întâmpină generația actuală. O sumă cât de mică poate face diferența. Poate asigura o mască sau o pereche de mănuși pentru un medic din prima linie. Poate fi o salvare pentru cei care luptă pentru bolnavi. Așa că nu ezita să donezi, pentru că salvarea noastră putem fi chiar noi.
Dă provocarea mai departe
O dată cu această binevenită donație, CAR Învățământ Fălticeni lansează și o provocare: toți cei care află sau citesc despre această donație sunt provocați să doneze și ei, indiferent de sumă, pentru a ne ține medicii sănătoși și capabili să ne trateze atunci când vom avea nevoie. Omenia înseamnă și ajutor, iar acum, când aproapele nostru se află în dificultate este momentul să dovedim că suntem oameni și că ne pasă de cei din jur. Cu aceste premize în gând, Car Învățământ Fălticeni provoacă pe:
Ceztrans Company, Romfour – transport international de persoane, Alevia, Trio Nec, TehnoWorld, Haiducul Com, Pensiunea Iristar, Regal Gold Falticeni, Ventu’s Lounge Bar & Club, Regal Gold Falticeni, Sc lovers, Imperial Grill&Music, Vice, Raitar, Rogelya, Simos Grill, Delicatese Larisa, Botuşanu COM – Depozit si Market Plus, Clinica Dr Lungu Falticeni, Alpin Oil, Farmacia Tania, Farmacia Morpheus, dar și pe toți cei care citesc acest mesaj.
Echipa CAR a promis că va actualiza în fiecare seară sumele donate pentru această cauză și va publica pe site-ul car-invatamant.ro în secțiunea dedicată acestui lucru materialele cumpărate, data când vor fi livrate. Va fi și o galerie foto veți vedea toate detaliile pe care vreți să le aflați.
Donațiile se pot face în conturile deschise la BCR RO26RNCB0237022824380081 (lei) sau RO84RNCB0237022824380007 (euro) și în numerar în orice agenție CAR Învățământ Fălticeni.
Ai acceptat provocarea CAR ÎNVĂȚĂMÂNT FĂLTICENI? Atunci dă-o mai departe. Hai, împreună, să sprijinim comunitatea medicală și pe cei aflați în prima linie, care luptă zilnic pentru un mâine mai promițător.