“Zilele Culturii Fălticenene” – recitaluri muzicale, reprezentații teatrale, gale ale excelenței și proiecții de film
Asociația Fălticeni Cultural organizează în perioada 5–17 iunie, “Zilele Culturii Fălticenene”. Evenimentele beneficiază de sprijinul Primăriei și Consiliului Local Fălticeni și de cel al Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural Bucovina. BucowinaPlus prezintă programul manifestărilor, cu mențiunea că accesul publicului va fi gratuit.
5 iunie
Ora 18.00, Centrul Cultural Grigore Vasiliu Birlic – recitalul cameral „Cantemir 300” susţinut de Diana Jipa – vioară şi Ştefan Doniga – pian. Vor fi interpretate creații de Dimitrie Cantemir, Anton Pann, George Enescu, Ciprian Porumbescu, Paul Constantinescu, Ulpiu Vlad, Carmen Petra Basacopol, Adrian Iorgulescu și Dan Dediu.
9 iunie
Ora 19.00, curtea Muzeului de Artă Ion Irimescu – proiecția filmului “Ciprian Porumbescu”, la 50 de ani de la premieră, în prezența actorilor Vlad Rădescu, Ștefan Velniciu și Emilia Dobrin și recitalul Essenza Quartet (Petrisor Diana Maria – oboi, Iacob Patricia – vioară, Trofin Ruxandra – violă şi Mertic Diana Maria – violoncel).
10 iunie
Ora 18.00, Piața Nada Florilor – Gala “10 pentru Fălticeni”. Vor fi premiate persoane, asociații și instituții care au avut proiecte importante în comunitatea fălticeneană începând cu data de 1 ianuarie 2022, în domeniul educației, literaturii, sănătații, artelor vizuale, muzicii, ecologiei, asistenței sociale și umanitare, jurnalismului, artei teatrale și sportului.
Ora 19.00 – concertul “3 tenori ieșeni” – Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu – cu participarea Filarmonicii din Bacău.
14 iunie
Ora 16.00, Sala Draga Olteanu Matei – concurs de recitare “Poetul lunii”, adresat tuturor iubitorilor de poezie.
15 iunie
Ora 10.00, Catedrala “Învierea Domnului” – slujba de pomenire a personalităților fălticenene.
Ora 12.00, Centrul Cultural Birlic – spectacolul de teatru pentru copii “Harap Alb”, al Ateneului din Iași.
Ora 15.00, Muzeul de Artă Ion Irimescu – spectacolul coregrafic “Irimescu 120”- invitați de la Opera Națională din Iași și Facultatea de Teatru din Iași (secția Coregrafie).
Ora 17.00, Centrul Cultural Birlic – spectacolul de teatru “Atenție, aterizăm!” al Ateneului din Iași.
Ora 19.00, Muzeul de Artă Ion Irimescu – Gala “Excelenței în educație în mediul rural – zona Fălticeni”. Vor fi premiați dascălii nominalizați de elevi, colegii de cancelarie, părinți și alți membri ai comunității.
Ora 20.00, Muzeul de Artă Ion Irimescu – proiecția filmului “Pe aici nu se trece” în prezența actorilor Vlad Rădescu și Ștefan Velniciuc.
16 iunie
Ora 18.00, Sala Draga Olteanu Matei – avanpremiera spectacolului “Liebe… bis zum Tod” al trupei “Birlic”, regia Alexandru Marin.
17 iunie
Ora 18.00, Sala Draga Olteanu Matei – premiera spectacolului “Liebe… bis zum Tod” al trupei “Birlic”, în regia lui Alexandru Marin.
Fălticeniul, reper al personalităților naționale
Municipiul Fălticeni a dat culturii naţionale peste 150 de personalităţi. Din bogata galerie a oamenilor de cultură şi de ştiinţă care s-au născut, au locuit, au studiat ori au creat în acest oraş se remarcă scriitorii Ion Creangă, Mihail Sadoveanu, Eugen Lovinescu, Monica Lovinescu, Nicu Gane, Nicolae Labiş, Artur Gorovei, sculptorul Ion Irimescu, pictorul Aurel Băeşu, academicienii Mihai Băcescu şi Constantin Ciopraga, actorii Matei Millo, Jules Cazaban şi Grigore Vasiliu Birlic, oamenii de ştiinţă ing. Dimitrie Leonida, Vasile Ciurea – profesor, Sofia Ionescu Ogrezeanu, prima femeie neurochirurg din lume, Angela Lefterescu, prima femeie comandant de navă din marina românească, Sofia Cocea, prima femeie gazetar din România.
Din anul 2011, pe 15 iunie, Asociația Fălticeni Cultural organizează în fiecare an “Ziua Culturii Fălticenene”. “Când am pornit prima ediţie a Festivalului Birlic, am organizat şi o primă pomenire a personalităţilor fălticenene. De atunci această zi importantă pentru noi, românii, ziua în care a încetat din viaţă Luceafărul poeziei româneşti, poetul Mihai Eminescu, s-a transformat în Ziua Culturii Fălticenene pentru că, pe lângă Mihai Eminescu, ne aducem aminte de marii oameni de cultură” a spus Liviu Mihăilă, președintele Asociației Fălticeni Cultural.