La 12 ani de la debutul proiectului „Bucătăria Hoinară”, fotograful Răzvan Voiculescu vă invită la lansarea albumului „Bucătăria Hoinară se gătește de plecare”, partea finală a trilogiei de albume foto dedicată călătorilor care au curiozitatea de a descoperi prin bucate aburinde,
Laboratorul de Neuroestetică al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava te invită să participi la conferința internațională inaugurală din domeniul neuroesteticii, care va avea loc în perioada 22-26 februarie, la Hotel Continental, Suceava. Conferința este organizată în colaborare cu Universitatea
Peste 7.000 de copii și adolescenți din grădinițele, școlile, liceele și Universitatea "Ștefan cel Mare" din Suceava au fost vizați de sponsorizările din 2022. Acestea au fost acordate în funcție de nevoile reale ale acestora. Sponsorizările au avut ca obiectiv
Alianța Franceză din Suceava anunță un proiect extrem de important și valoros. În parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Institutul Național Superior al Profesoratului și Educației (INSPE) din cadrul Universității Champagne-Ardennes Reims, Franța,13 masteranzi francezi vor face stagii de practică pedagogică la noi
Ca urmare a cererii formulate de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, în şedinţa care a avut loc pe 1 februarie a.c., Ministerul Educației a hotărât emiterea Avizului de constituire a Consorţiului pentru învăţământ dual: Performanţă în formarea profesională prin
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava implementează proiectul „Centru pentru transferul de cunoștințe către întreprinderi din domeniul ICT” – CENTRIC, în cadrul Programului Operațional Competitivitate 2014-2020, contract semnat cu Ministerul Educației și Cercetării, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul
Miercuri, 25.01. 2023, ora 18.00, în cadrul După-amiezilor francofone la Suceava, Alianța Franceză din Suceava, în colaborare cu Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară s-a organizat activitatea „Despre Unire
Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava vă propune un nou proiect - Dramaturgi români din toate timpurile - care va avea loc în perioada 27 – 29 ianuarie. Prilejuit de Ziua Culturii Naționale, evenimentul vizează o mai bună cunoaștere a dramaturgiei românești
Primăria orașului Vicovu de Sus va organiza pe 8 și 9 februarie, în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Regională Piatra Neamț, workshopul ”Ideaton”, care își propune să găsească soluții inovative pentru eficientizarea energetică a școlilor, soluții care să fie puse
19.01.2023 UAT Comuna Udesti anunță lansarea proiectului„ CONSOLIDAREA CAPACITATII UNITATILOR DE INVATAMANT DE STAT, DE GESTIONARE A SITUATIEI DE PANDEMIE SARS-COV-2 IN COMUNA UDEȘTI”, cod apel: POIM/964/10/1/ Sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19 şi al consecințelor