În această perioadă, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava continuă implementarea proiectului european cu titlul „Accesibilitatea cercetărilor avansate pentru o dezvoltare economică sustenabilă - ACADEMIKA”, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020, prin
Hackathonul studențesc „România fără dosar” a dat startul ediției a doua, care se desfășoară în perioada 31 octombrie – 9 noiembrie 2022. În cadrul evenimentului, 10 echipe de studenți, reprezentând 10 facultăți de la șapte universități din întreaga țară, lucrează
Anul universitar 2022-2023 a început în Ucraina în condiții speciale având în vedere conflictului armat. Cu toate acestea, cursurile au loc on-site, dat ținând cont de regulile de funcționare stabilite de către autorități. Astfel, din septembrie 2022 s-a reluat și activitatea Lectoratului de limba română al Universității „Ștefan
Continuă tradiția Festivalului Les Films de Cannes la Suceava. În perioada 11-13 noiembrie, cinefilii sunt așteptați la Cinema Modern pentru a viziona noile tendințe în materie de viziune cinematografică. Criticul de film Irina-Margareta Nistor printre invitați Festivalul revine la Suceava cu o nouă selecție a
Proiectul „BIO SAFE LAB - Laborator de cercetare Interdisciplinară pentru analiza calității, Siguranței și Identificarea Falsificării alimentelor în cadrul Clusterului Regional Inovativ de Bioeconomie Suceava-Botoșani”, se lansează azi, 4 noiembrie, la Universitatea Ștefan Cel Mare Suceava. Asociația Clusterului Regional Inovativ de
În luna septembrie a.c., reprezentanții Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava s-au întâlnit cu delegațiile universităților din Consorțiul NEOLAiA - Universitatea Jaen (Spania), Universitatea Bielefeld (Germania), Universitatea din Ostrava (Republica Cehă), Universitatea Salerno (Italia), Universitatea de Stat de Științe Aplicate
Cel mai important eveniment de profil al anului 2022 este Festivalul Național de Teatru care se va desfășura la București în perioada 5-13 noiembrie, la care Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava este selectat să participe cu două spectacole. Festivalul Național de
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF)*, va organiza în data de 27 octombrie 2022 la Piatra Neamț a doua dezbatere a proiectului național „Pactul pentru Tineri”, în parteneriat cu Ministerul Educației, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Ministerul Muncii
În data de 18 octombrie Asociația pentru Intervenție în Autism Suceava (AIAS) a lansat al doilea proiect desfășurat în parteneriat cu compania EGGER - formare intensivă, după modelul formării RBT (Registered Behavior Technician), pentru părinții copiilor cu TSA. Cursuri gratuite Timp de
Cum ar fi ca banii să lucreze pentru tine, sau, mai bine zis, ca banii să producă bani? La CAR Flexicredit acest lucru este posibil!Problema, când vine vorba de bani, este că pur și simplu nu planificăm și nu punem