Ministrul sănătății, Nelu Tătaru, a ajuns și la spitalul din Piatra Neamţ şi spune că personalul medical va fi testat pentru coronavirus. Poate ați aflat deja că și aici este un focar de infecție la Spitalul Județean. “Personalul medical va fi
Berea BERMAS prezentă la Cluj, sub brandul Bere din Bucovina. Responsabili sunt cei de la BAR Agency
„Pastrătoare a vechilor tradiții'', BERMAS – Suceava nu a renunțat la procedeul clasic de fabricare a berii, care presupune folosirea malțului si a hameiului natural sub formă de peleti. Și despre dăruirea și priceperea berarilor suceveni s-a aflat până la Cluj.Vorbim,
A vedea partea plină a paharului este unul dintre cele mai frumoase îndemnuri ale românilor. Pentru că da, suntem un popor de luptători. Asta am făcut cel mai bine până acum: am luptat, am sperat și de nenumărate ori am
Ne place să vedem exemple de implicare, mai ales atunci când vremurile au atât de mare nevoie de oameni buni. Mobilizarea și solidaritatea din ultima vreme ne-a uimit și ne bucură să știm că lucrurile nu se termină aici. Încă
Exemplele de acțiune din jurul nostru ne dau curaj să credem cu tărie că totul va fi bine. Avem în jurul nostru specialiști care pot veni în sprijinul tuturor. Așadar, ne bucurăm să vă spunem că Top Minds, împreună cu
A contribui la un schimb de experiențe aduce un plus valoros și chiar vital de cunoștințe la care suntem mai mult decât bucuroși să participăm. Bucowina Plus rămâne în contact permanent cu oamenii implicați și care sunt un reper în
Schimb de experiențe cu bucowinaplus.ro Bucowina Plus stă de vorbă cu oamenii care sunt un reper în comunitatea lor și acționează. Încă de la începutul proiectului ne-am propus să facem schimb de experiențe și să împărtășim cu dvs. tot ce poate
Situația actuală, cauzată de noul coronavirus nu este una obișnuită și ne pune față în față cu un pericol iminent, dar necunoscut. Acest lucru poate să ducă la o schimbare bruscă a vieții noastre obișnuite, a programului nostru și a
Bucowina Plus a luat legătura cu cei care acum se află în epicentrul desfășurării epidemiei din Italia:Cum se manifestă oamenii obișnuiți și cum se resimt măsurile luate de către autorități? “Părerea noastră personală, pe care am putut să o formăm din
Specialiștii din domeniul medical recomandă Conducerea și personalul Dorna Medical tratează cu maximă seriozitate siguranța celor care trec pragul policlinicii, laboratoarelor și punctelor de recoltare, precum și al centrelor de Radiologie și Imagistică Medicală. În contextul epidemiei de Coronavirus (COVID-19), Dorna Medical