Cetatea de Scaun a Sucevei va deveni, între 3 și 5 iulie 2026, punctul de întâlnire al iubitorilor de blues, odată cu desfășurarea celei de-a XVII-a ediții a Suceava Blues Festival. Evenimentul, devenit unul dintre cele mai apreciate festivaluri de
Centrul Cultural Bucovina și Muzeul Național al Bucovinei, instituții aflate în subordinea și coordonarea Consiliului Județean Suceava, pregătesc localnicilor și turiștilor, care în această vară vor ajunge în județ, interesante manifestări. BucowinaPlus le prezintă pe cele mai importante, reamintind că 2023 este
Numai vești bune avem de la Cetatea de Scaun „Ștefan cel Mare” Suceva! Am început luna august cu muzică bună, mâncare delicioasă și atmosferă de poveste și continuăm tot așa.Am fost prezenți și ne-am distrat alături de comunitate pe acorduri