Asociația de Ecoturism Țara Dornelor, în colaborare cu membrii rețelei ecoturistice, autoritățile publice locale, voluntari și oameni ospitalieri din comunitate, organizează sâmbătă, 20 septembrie 2025, o ediție aniversară a evenimentului gastronomic de tip eco-brunch. Gazda evenimentului va fi Parcul Oușoru din
În 18 august, te invităm la a doua ediție a Brunch la înălțime - o escapadă savuroasă, într-un ținut îndepărtat! Unde? Complexul turistic Haita Land, din sat Gura Haitii, loc. Șaru Dornei, jud. Suceava Când? 18 august 2024, în intervalul 12:00 - 16:00. Înconjurat
Așa cum am tot menționat, experiența eco-brunch-ului este una de vis, ce trebuie repetată. Dacă anul trecut ne-am întâlnit la Ciocănești, în acest an Dorna Arini, comuna suceveană, va fi gazda unui eco-brunch cu experiențele culinare autentice și oameni frumoși. Primul
Sâmbătă, pe 14 august am avut norocul să fim parte a unui eveniment absolut minunat organizat de Țara Dornelor. Vrem să vă spunem încă de la început că prietenii noștri nu ne-au dezamăgit niciodată, dar de data asta ne-au întrecut
Ești pregătit pentru experiența din Șaru Dornei? La primul eco-brunch organizat de Țara Dornelor în acest an a fost ca și-n piesa Mădălinei Manole: ne-am văzut, ne-am plăcut, ce rămâne de făcut? Nu știm cum se face-n dragoste în acest caz,