La interviul pe care l-am avut la alegerile locale, unde Cristian Ilie Timoficiuc a candidat pentru funcția de consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Suceava, în echipa lui Marian Andronache, pe lista Partidului Mișcarea Populară, spunea că vrea
Președintele PMP Suceava și candidatul acestui partid pentru funcția de primar al municipiului Suceava, Marian Andronache, are o viziune modernă în legătură cu dezvoltarea urbei, viziune împărtășită nu numai pe rețelele de socializare, ci și prin întâlnirile și discuțiile cu
Anca Mihaela Gâtlan este o prezență feminină implicată în mediul de afaceri , în mediul academic și în politica suceveană. Toate acestea sunt posibile urmând deviza că stă în puterea noastră să schimbăm ceva. Și, pentru că fiecare activitate presupune timp,