CAR Învățământ Fălticeni este unul dintre cele mai bune exemple de antreprenoriat social din județ. Cu campanii strict îndreptate către clienți și către nevoile lor, CAR a pus de fiecare dată umărul la dezvoltarea comunității sucevene. 

Sigur că un parcurs atât de bogat nu se oprește aici, iar CAR Învățământ Fălticeni se alătură campaniei „Din grijă pentru ochii tăi”.

Astfel, membrii CAR, indiferent de sucursală, beneficiază de consultații oftalmologice gratuite

Dacă în urma consultației îți este recomandată purtarea de ochelari de vedere, CAR Învățământ Fălticeni îți oferă un voucher de tip subvenție de 150 de lei din fondul de asistență socială al CAR. Voucherul poate fi folosit pentru achiziția de ochelari de vedere de la RED AXES XPERT.

Campania vine în sprijinul membrilor CAR, care au ocazia de a dispune de consultații oftalmologice gratuite în zona lor de reședință.

Consultațiile gratuite au loc în cabinete mobile de tip autocaravană, iar regulile de protecție sanitară vor fi respectate întocmai. 

Campania a început din data de 8 aprilie, în 4 puncte mobile aflate lângă primăriile următoarelor localități:

  • Mălini. Programări: 0768 735 889 – Cosmin
  • Rădășeni. Programări: 0767 944 522 – Sorin
  •  Bogdănești. Programări: 0784 951 555 – Marius
  • Horodniceni. Programări: 0762 634 105 – Adrian

Procedura este simplă: urmărește caravana mobilă în localitatea ta și sună la numărul de telefon pentru programare. Nu uita să menționezi calitatea de membru pentru a putea primi voucherul în valoare de 150 de lei.

Cabinele mobile vor fi prezente și în alte localități printre care Liteni, Dolhasca, Humor, Baia, Vatra Dornei, Câmpulung. 

Urmărește activitatea CAR Învățământ Fălticeni pe facebook și află când va veni caravana mobilă în localitatea ta.

Debutul pandemiei a fost o lovitură pentru întreaga țară și s-a simțit mult mai puternic în zona Sucevei, denumită atunci „Lombardia României.” Totuși, spiritul civic și responsabilitatea sucevenilor și-au spus cuvântul astăzi. 

Încă de atunci, CAR a pus umărul la echilibrul social și a creat campania #șinoi pentru sănătate. După donații în valoare de 100.000 de lei spitalelor din Suceava și Fălticeni, campania #șinoi pentru sănătate a venit ca un pas natural. 

Implicarea socială constantă a CAR nu se rezumă la atât. O altă campanie care merită menționată este cea care oferă burse elevilor membrilor CAR.

Proiectul presupune acordarea de burse copiilor membrilor CAR, elevi în clasele I – XII, cu rezultate foarte bune la învățătură și cu situație materială precară în familie.

CAR Învățământ Fălticeni s-a implicat constant în activitățile comunității aducând beneficii și câștiguri nu doar pentru membrii înscriși, ci pentru fiecare membru al societății.

Intră pe site-ul car-invatamant.ro și află cum poți deveni membru CAR Învățământ Fălticeni și cum poți să beneficiezi de proiectele implementate.

Te invităm pe platforma Bucowina Plus să descoperi proiectele, oamenii și afacerile care schimbă comunitatea în bine.

De asemenea, grupul Schimb de experiențe te invită la discuții și sugestii legate de faptele de bine din comunitate.

 

Postează un comentariu