fbpx

6 ani de teatru la Suceava. Nu vrem să te emoționăm, dar îți mai poți imagina Suceava fără teatru? Putem spune că Suceava a crescut, ca un copac, de când sucevenii se hrănesc cu energia actorilor suceveni, care pare nesfârșită. Să scoți teatrul din Suceava e ca și cum ai cere copacului să redevină sâmbure. Nu funcționează așa. 

Dar stai, că nu degeaba ne-am amintit de teatru. Așa cum ți-am zis, 6 ani sunt de când actorii suceveni ne stau pe suflete și 6 ani de când Teatrul Sucevean ne bucură zilele. Cu ocazia asta, Teatrul Municipal Matei Vișniec Suceava, împreună cu Primăria și Consiliul Local Suceava organizează evenimentul cu același nume pe care ți l-am tot spus: 6 ani de teatru la Suceava.

Teatrul Municipal Matei Vișniec Suceava, începuturi

Acum 6 ani, în 2015, pe 24 septembrie, Consiliul Local Suceava a decis înființarea Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava. Atunci s-a parafat certificatul de naștere care urma să poarte numele marelui dramaturg cu origini bucovinene, Matei Vișniec. Dacă îți mai aduci aminte, teatrul sucevean a început puternic și a făcut o primă impresie grozavă. Primul spectacol pus în scenă a fost „Tigrul din orașul nostru”, de Gianina Cărbunariu. Cu riscul de a redeveni emoționați, Suceava prindea, la acele vremuri, un contur proaspăt. 

Această zi nu trebuie lăsată să treacă neobservată. Teatrul sucevean și-a dorit să fie aproape de comunitate la împlinirea celor 6 ani de viață. Astfel, îți oferă, în perioada 24-26 septembrie un festival de weekend. 

6 ani de teatru la Suceava: programul festivalului

Programul Festivalului de weekend – 𝟔 𝐚𝐧𝐢 𝐝𝐞 𝐭𝐞𝐚𝐭𝐫𝐮 𝐥𝐚 𝐒𝐮𝐜𝐞𝐚𝐯𝐚 debutează cu o premieră mult așteptată, o experiență muzical – vizuală, după Antoine de Saint Exupéry care va avea două reprezentații, un recital muzical organizat în colaborare cu Alianța Franceză din Suceava, precum și două spectacole pe textele dramaturgului Matei Vișniec: unul pentru adulți și altul pentru copii.

𝐕𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢, 𝟐𝟒 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟏

Ora 19:00 – 𝐌𝐢𝐜𝐮𝐥 𝐏𝐫𝐢𝐧𝐭̦ – o experiență muzical – vizuală, după Antoine de Saint Exupéry, direcția de scenă Tibor Cári, PREMIERĂ 1

𝐒𝐚̂𝐦𝐛𝐚̆𝐭𝐚̆, 𝟐𝟓 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟏

Ora 19:00 – 𝐃𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐭𝐚𝐧𝐝𝐫𝐞𝐭̦𝐞, de Matei Vișniec, regia Felix Alexa, Teatrul Dramaturgilor Români București.

𝐃𝐮𝐦𝐢𝐧𝐢𝐜𝐚̆, 𝟐𝟔 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟏

Ora 11:00 – 𝐏𝐨𝐯𝐞𝐬𝐭𝐞𝐚 𝐫𝐞𝐠𝐞𝐥𝐮𝐢 𝐬𝐮𝐩𝐚̆𝐫𝐚𝐭 𝐩𝐞 𝐜𝐥𝐨𝐯𝐧, de Matei Vișniec, regia Gelu Rîșcă, Teatrul pentru copii și Tineret „Vasilache” Botoșani – spectacol pentru copii

Ora 17:00 – 𝐄𝐮𝐩𝐡𝐨𝐧𝐢𝐞𝐬 𝐟𝐫𝐚𝐧𝐜𝐨𝐩𝐡𝐨𝐧𝐞𝐬 – Recital muzical al Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu”, eveniment organizat în colaborare cu Alianța Franceză din Suceava, locație: Spațiul expozițional TMMVS

Ora 19:00 – 𝐌𝐢𝐜𝐮𝐥 𝐏𝐫𝐢𝐧𝐭̦ – o experiență muzical – vizuală, după Antoine de Saint Exupéry, direcția de scenă Tibor Cári, PREMIERĂ 2

Biletele vor fi puse în vânzare atât online, pe platforma www.blt.ro, cât și la casieria teatrului. Prețurile biletelor în cadrul acestui festival sunt:

– spectacol Premieră – 40 lei preț unic

– spectacol invitat al Teatrului Dramaturgilor Români București: 40 lei pentru adulți / 20 lei pentru studenți și pensionari / 10 lei pentru copii și elevi din învățământul preuniversitar

– spectacol invitat pentru copii- 7 lei preț unic

– recital muzical – intrarea liberă

Ia-ți biletele din timp, ia-ți familia și prietenii și sărbătorește alături de noi 6 ani de teatru la Suceava. 

Postează un comentariu