Știai că România se află pe primul loc în topul european al prezenței femeilor în managemetul companiilor? Da, chiar așa este. Cu aproximativ o jumătate de milion de femei care au statutul de acționari în firmele active din România, ne
Cu pași mici dar siguri, ne îndreptăm spre noi tehnologii și spre un consumatorism sustenabil. Energia verde sau energia regenerabilă este un subiect tot mai discutat în ultima vreme. Un mare avantaj al energiei verde este că nu distruge natura,
Așa cum știi, intenția podcastului realizat de Loredana Viziteu este să contribuie la înțelegerea, construirea și dezvoltarea brandului profesional, dar și a celui personal.Așadar, discuția cu Miruna Kalbor s-a potrivit perfect. Miruna Kalbor este specialist în psihologie personală și organizațională
Primăria Suceava organizează un concurs cu premii pentru cei care folosesc trotinetele electrice din municipiu și postează fotografii cu acestea lângă obiective turistice. Corcursul organizat cu prilejul „Săptămânii europene a mobilității”, o inițiativă a Comisiei Europene, încearcă găsirea de soluții
SC ANDELVERO PROD-COM SRL, cu sediul în Jud. SUCEAVA, localitatea Câmpulung Moldovenesc, Str. Calea TRANSILVANIEI, nr. 4, telefon 0725222248, înregistrată sub nr. J33/530/1999 la oficiul Registrului Comerţului, CUI/CIF 12308080, anunta finalizarea proiectului cu titlul ” Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor”,
6 ani de teatru la Suceava. Nu vrem să te emoționăm, dar îți mai poți imagina Suceava fără teatru? Putem spune că Suceava a crescut, ca un copac, de când sucevenii se hrănesc cu energia actorilor suceveni, care pare nesfârșită.
Vești bune pentru cercetători! ADR Nord-Est și Banca Mondială oferă sprijin universităților din Iași și Suceava pentru munca de cercetare.Munca de cercetare este una complexă și completă și trebuie sprijinită. Cercetarea înseamnă inovație iar valorificarea rezultatelor unui cercetător aduce numai
Știu că mulți și-au promis să îl uite pe George Bacovia chiar după terminarea liceului. Opera sa a fost și este coșmarul liceenilor care stau cu sufletul la gură și se roagă să nu le pice acest mare simbolist la
Ai o minte curioasă și „DE CE?” e întrebarea ta preferată? Hai la Noaptea Cercetătorilor unde îți poți hrăni curiozitatea stând de vorbă chiar cu vinovații de serviciu: cercetătorii. Evenimentul de mare amploare va fi foarte captivant, iar oamenii de
Constant, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava s-a făcut cunoscută prin implicarea sa atât în educația non-formală a studenților, cât și în activitățile comunității. USV s-a implicat în dezvoltarea afacerilor în regiunea Bucovinei, în păstrarea tradițiilor și în valorificarea elementelor