fbpx

Elena Claudia Gogu, directorul Direcției pentru Agricultură Suceava a pus în practică o idee inedită: prima ediție a pieței volante pentru producătorii agricoli locali, organizată chiar în parcarea instituției.  

Evenimentul din 4 septembrie s-a bucurat de vreme bună, participare numeroasă din partea producătorilor și de interesul crescut al localnicilor. Prețurile accesibile, spre deosebire de alte târguri, i-au determinat să se aprovizioneze cu legume, fructe, produse de panificație și de patiserie, miere, dulcețuri, zacuscă etc.  

În fond, acţiunea a fost un semnal în vederea încurajării şi consumului de produse locale.

Ofertă variată la prețuri accesibile

Cumpărătorii au avut de ales legume proaspete produse în Mitocu Dragomirnei, precum și cu legume de la Berchisesti produse de către un tânar „diasporean“ proaspăt întors din străinatate, dar și cu produse provenind de la  Cooperativa Agricolă „Fermierii Bucovineni” din Comănești. 

De asemenea, cei prezenți s-au delectat cu mure de la Cooperativa Agricolă „Grădina cu mure” din Cajvana și cu cele mai gustoase căpșuni produse pe o suprafată de 10 hectare de familia Moloce din  Hurjuieni.

Tot în piața volantă s-au putut cumpăra uleiuri presate la rece, produse apicole, fructe aduse din Forăști, pâine și zacuscă de pește de la „Băcania lui Bunelu”, zacuscă, dulcețuri și siropuri din fructe de pădure preparate de Loredana Chișciuc din Moldova Sulița și produse de patiserie de la „Meștesug de Bucovina”.

Noi proiecte ale Direcţiei pentru Agricultură Suceava

Mulțumită de felul în care s-a desfășurat acest prim experiment, Elena Claudia Gogu a declarat că  ”prima ediție a pieței volante din parcarea Direcției pentru Agricultură Județeană Suceava a fost peste așteptări. Producătorii sunt foarte încântați, consumatorii ne-au cerut ritmicitate în vânzare. Prețurile au fost bune, decente, acceptabile, atâta vreme cât lumea a plecat cu sacoșele pline”.

Ea a apreciat colaborarea cu partenerii proiectului- Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţiei Publică, Facultatea de Inginerie Alimentară, Patronatul Judeţean al Femeilor de Afaceri din IMM, „Epicentru”, „Apropo cafe” și hotel restaurant „Căprioara”.

Direcţia pentru Agricultură Suceava vine, totodată, cu  sfaturi şi consiliere în scopul constituirii producătorilor în forme asociative, certificării cu menţiunea „produs montan” şi „produs tradiţional”, cât şi cu prezentarea oportunităţilor de accesare a finanţărilor europene nerambursabile.

„Vă adresam invițatia de a urmări  siteul și pagina de Facebook a Direcției pentru Agricultură Județeană Suceava, unde o să anunțăm platforma realizată cu sprijinul voluntar al studenților de la Facultatea  de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, destinată în excusivitate producătorilor locali, care vor putea face livrări către consumatori, pe bază de comandă”  au conchis reprezentanții Direcției pentru Agricultură Suceava.

Postează un comentariu