fbpx

AJOFM Suceava îți vine în ajutor, adunând locuri de muncă din diverse domenii.

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava (AJOFM) a pregătit o listă pentru tine cu locurile vacante, pentru ca munca ta de căutare să fie una mai ușoară. Locurile de muncă sunt structurate pe niveluri de studii și calificări pentru a-ți fi mai ușor să găsești ceea ce ți se potrivește. 

Servicii oferite persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă

Prima de inserţie– se acordă absolventilor care, în termen de 60 de zile de la absolvirea unei forme de învătământ, se înregistrează la AJOFM Suceava şi se angajează cu normă întreagă, pe o perioadă mai mare de 12 luni. Cuantumul primei este de 1500 lei şi se acordă în două tranşe egale: 750 lei la data angajării şi diferenţa după un an de la angajare.

Prima de activare se acordă şomerilor neindemnizati, înregistraţi la AJOFM Suceava de cel puţin 30 de zile, care se angajează cu normă întreagăpe o perioadă mai mare de trei luni. Cuantumul este de 1000 lei.

Prima de încadrare (de navetă) – se acordă lunar, pe o perioadă de 1 an, şomerilor înregistraţi la AJOFM Suceava, care pleacă în vederea angajării dintr-o localitate aflată în Planul National de Mobilitate într-o oricare altă localitate, situată la o distanţă de peste 15 km de domiciliu şi trebuie să facă zilnic naveta la locul de muncă. Cuantumul este de 0,5 lei/km, dar nu mai mult de 55 lei/zi.

Alte prime acordate

Prima de instalare- se acordă şomerilor înregistraţi la AJOFM Suceava,care își schimbă domiciliul/reşedinta şi se mută în vederea angajării la peste 50 km de locuința sa, cu condiţia ca localitatea din care pleacă sau în care se stabilesc să fie cuprinsă în Planul National de Mobilitate şi să se încadreze cu normă întreagă, pe durată mai mare de 12 luni. Cuantumul este de 12500 lei pentru şomerii care se angajează fără a fi urmaţi de familie, 15500 lei pentru şomerii însotiti de familie şi se acordă în două tranşe egale.

Prima de relocare (de chirie) -se acordă lunar, pentru acoperirea cheltuielilor de locuire, pe o perioadă de maxim 3 ani, şomerilor înregistraţi la AJOFM Suceava, care se angajează la peste 50 km de domiciliu, cu normă întreagă, pe durată mai mare de 12 luni şi îşi schimbă reşedinta/domiciliul în localitatea respectivă. Cuantumul este de 900 lei lunar.

Completarea venitului salarial- se acordă lunar şomerilor beneficiari de indemnizaţie de şomaj, care se angajează cu normă întreagă şi urmează să primească o parte din indemnizatie, în completarea salariului oferit de angajator. Cuantumul prestaţiei este de 30% din valoarea indemnizaţiei de şomaj şi se acordă până la expirarea perioadei stabilite la acordarea dreptului.

lnformare, consiliere şi mediere 

-informații privind piața muncii şi evolutia ocupatiilor;

-instruirea in metode şi tehnici de căutare a unui job;

-informatii privind locurile de munca vacante şi conditiile de ocupare, organizarea de burse ale locurilor de munca, preselectie pentru interviuri cu angajatorii.

 

Postează un comentariu