fbpx

Regina Sânzienelor, festivalul-concurs care oferă Bucovinei aerul natural și firesc pe care îl merită, revine și în acest an cu povești de basm și legende despre zâne bune ale poporului. 

Festivalul național concurs Regina Sânzienelor a ajuns la ediția a VIII-a, iar tema din acest an este Flacăra Tradițiilor. Evenimentul este o punte între lumea de azi și trecutul milenar al înaintașilor noștri, fiind unicul de acest gen în România. Conceptul și amploarea festivalului adună în fiecare an tradiții și reprezentanți din toate județele României cu obiceiuri, cuvinte și cântece inspirate de Sărbătoarea Sânzienelor.

Regina Sânzienelor se desfășoară pe parcursul a două zile, pe 18 și 19 iunie, la Hanul Voievozilor din Horodnic de Sus, Suceava.

„Vom aduna într-un buchet de sânziene tradiții și obiceiuri scoase din lada de zestre a poporului român, vom premia regine, prințese, grupuri, costume, vom cânta și vom dansa, celebrând și anul acesta zânele bune ale românilor, Sânzienele”, se arată în descrierea evenimentului.

Evenimentul din acest an va aduce spectatorii într-o lume emoționantă a zonelor etnografice ale României, reflectând patrimoniul nostru național.

Condiții de participare la Festivalul Regina Sânzienelor

Condiții de participare: 

  • să poarte o coroniță de sânziene;
  • să poarte o ie tradițională;
  • să interpreteze o poveste despre sânziene.

Secțiuni:

  • prințese (8 – 14 ani)
  • regine (15-101 ani)
  • grupuri;
  • costume inspirate din mitologia românească

Înscrierile la concurs se pot face până pe data de 14.06.2022. Regulamentul concursului se găsește pe https://reginasanzienelor.ro/

Dumitru și Elena Parască: „De-a lungul celor șapte ediții ale festivalului, Sânzienele ne-au purtat prin toată România. Am descoperit oameni, tradiții și locuri de o valoare incomensurabilă. Am construit o comunitate care e vie, se dezvoltă an de an, o comunitate care ține aprinsă flacăra românismului, care ne învață să ne iubim aproapele și să construim împreună statornicia. Blazonul acestei comunități este scutul pe care apare arma de apărare: Floarea de Sânziană. Haideți să scoatem la lumină frumusețea unică a tradițiilor noastre milenare! Haideți să visăm împreună! Avem nevoie de magie!”

Postează un comentariu