fbpx

Siret, orașul de frontieră cu Ucraina, a căpătat, în ultimele luni, o importanță deosebită, având în vedere că acolo este situat cel mai important Punct de Trecere a Frontierei cu țara afectată de război. BucowinaPlus prezintă atât măsurile luate de autorități pentru funcționarea în parametri optimi a Vămii, cât și proiectele de investiții derulate de Primărie.

Noi benzi de acces în Vama Siret și un nou Punct de Trecere a Frontierei în județul Suceava

Cozile de vehicule, în special camioane, care se întind pe kilometri întregi au devenit o imagine obișnuită la frontiera de nord a țării.  Dar, cu toate acestea, Guvernul, Prefectura Suceava și Primăria Siret strâng rândurile pentru a readuce situația la normal. La o recentă întâlnire de lucru, la care au luat parte reprezentanți ai Ministerului Transportului din România și omologi din Ucraina, s-au identificat soluții pe termen scurt, mediu și lung în vederea fluidizării traficului de mărfuri prin PTF Siret/Porubne.

Având în vedere perspectiva creșterii tranzitului de mărfuri, în contextul în care partea ucraineană prognozează în acest an o producție de circa 20 milioane tone cereale, s-au convenit suplimentarea de către partea română cu două a numărului arterelor de intrare/ieșire în PTF, precum și utilizarea benzii de acces pentru personalul diplomatic în vederea tranzitului cisternelor de combustibil și amenajarea în zona PTF Siret, de către autoritățile române, a unor facilități de staționare/vămuire pentru circa 100 autovehicule transport marfă, urmând ca ulterior aceste zone de parcare să fie extinse pe suprafețe de teren aparținând orașului Siret.

În același context, partea ucraineană și-a asumat în două etape (5 august, respectiv 5 septembrie) amenajarea a două parcări destinate operațiunilor vamale pentru autocamioane, fiecare cu o suprafață de circa 1 hectar. De asemenea, în vederea descongestionării traficului prin Vama Siret, partea ucraineană și-a asumat deschiderea cu data de 1 august a PTF Racovăț (județul Botoșani) ce va fi destinat în principal traficului autoturismelor, TIR-urilor goale și a cisternelor de combustibil și data de 20 iulie pentru deschiderea PTF Vicov de Sus, pentru traficul autoturismelor. În prezent, prin măsurile de suplimentare a personalului adoptate de către Poliția de Frontieră și autoritățile vamale române, capacitatea de prelucrare pe ieșire spre Ucraina este de circa 400 autocamioane la 12 ore.

Proiect pentru o nouă bază sportivă prin Compania Națională de Investiții

Dar aceste modificări ale activităților în zona de frontieră nu încetinesc ritmul investițiilor locale. Primarul orașului Siret, Adrian Popoiu, a depus la Compania Națională de Investiții un proiect pentru construirea unei baze sportive, care va cuprinde teren de fotbal, teren multifuncțional de handbal, baschet, volei și tenis, vestiare, parcare, alei pietonale și spații verzi. 

”Baza sportivă care se va amenaja pe strada Rogojeștilor este prevăzută cu gradene pentru 500 de spectatori. Adiacent gradenelor vor exista locuri pentru 20 de persoane cu dizabilități locomotorii. La acest moment, stadionul orașului este dat în folosință Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență pe termen nelimitat, pentru tabăra de refugiați” a spus Popoiu.

Stațiune turistică de interes local, noua țintă a întregii comunități

Un alt proiect important, de această dată generalist, este cel de inițiere a demersurilor pentru ca orașul Siret să devină stațiune turistică de interes local. Este, de altfel, o dorință mai veche a primarului Adrian Popoiu, care prognozează o creștere substanțială a interesului turistic pentru această zonă și, implicit, a beneficiilor obținute de către localnici.

”Această reușită va aduce beneficii directe comunității locale, precum o mai bună promovare în rândul factorilor de interes din domeniul turismului și al zonelor de agrement, oportunitatea atragerii de investiții private în infrastructura de turism, creșterea veniturilor la bugetul local, oportunitatea atragerii de finanțări europene nerambursabile, posibilitatea înființării de locuri de muncă în turism” a conchis el, adăugând că documentația a fost deja înaintată Ministerului Turismului.

Postează un comentariu