fbpx

Orașul Milișăuți va fi în sărbătoare pe 8, 9 și 10 iulie, cu prilejul Zilelor localității – Hramul Sfântului Procopie. Primarul Vasile Cărare se așteaptă ca la evenimente să participe un număr însemnat de localnici și de oaspeți ai localității.

Tradiția strânsurii se reia după o pauză de 13 ani

Hramul Sfântului Procopie a fost sărbătorit cu o strânsură, fără întrerupere la data de 8 iulie, vreme de 522 de ani. „Această tradiție a fost întreruptă acum 13 ani. În acest an reînnodăm tradiția, reînviem strânsura pe care o așteptam cu atâta ardoare când eram copii” a declarat Vasile Cărare.

Primarul a precizat că vor fi organizate concerte și manifestări culturale în incinta Complexului Sportiv. Vor încânta publicul trupa Compact cu Paul Ciuci, Ansamblul Folcloric „Ciprian Porumbescu” Suceava, Oleg și Lucia Sacaliuc, Ansamblul „Florile Bucovinei” Rădăuți, Fetele de la Botoșani, Fanfara Stamate și Fanfara Cîndești, Ansamblul „Dobrogeanca” Sulina, formații și interpreți locali.

Lăcașurile de cult, principala atracție turistică

Participarea la aceste evenimente este un bun prilej pentru BucowinaPlus de a scoate în evidență atracțiile oferite de Milișăuți. Așezarea este cunoscută, în special, pentru producțiile de varză și de castraveți, devenite în timp o adevărată carte de vizită.

Principalele atracții turistice sunt ruinele Bisericii Sfântul Procopie, ctitorită de voievodul Ștefan cel Mare în anul 1487 și Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel construită în 1935 ca biserică evanghelică (luterană), în prezent folosită de comunitatea ortodoxă. La aceste lăcașuri de cult se adaugă ruinele curții boierești din secolele al XIV-lea și al XV-lea și fierăstrăul hidraulic care datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Poate îți place și: 

17 localități din județul Suceava vor beneficia de rețele de distribuție a gazelor naturale prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”

 

Postează un comentariu