fbpx

Conform Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, beneficiarii de granturi de câte 5.000-120.000 de euro pentru sectorul agroalimentar au obligația de  a publica în mass-media câte două anunțuri sau comunicate de presă, în cadrul proiectelor. Cheltuiala este eligibilă din ajutorul de stat IMM AGRI-FOOD, din momentul în care grantul este primit de beneficiar, a mai precizat ministerul.

„Costurile aferente publicării de anunțuri sau comunicate de presă la începutul și la finalizarea proiectului, precum și realizării celorlalte materiale informative prevăzute în procedura de implementare, reprezintă cheltuială eligibilă, conform art. 4.3.1, alin. (1), lit. d) (cheltuieli privind achiziția de servicii necesare activității curente/operaționale, cu excepția serviciilor de consultanță).”

„În ceea ce privește măsura administrată de MAT, art. 10.3 și 10.4 din procedura de implementare, aprobată prin Ordinul ministrului antreprenoriatului și turismului nr. 963/2022, prevăd faptul că beneficiarii de ajutor de stat au obligația implementării măsurilor de informare și comunicare în legătură cu asistența financiară nerambursabilă obținută prin Programul Operațional Competitivitate (POC)” – a precizat Ministerul Antreprenoriatului și Turismului. 

Obligațiile publicitare ale beneficiarilor din procedura de implemetare a măsurii 2 din schema de ajutor de stat prin OUG 61/2022, granturi în sectorul agroalimentar, prevede în privința obligațiilor publicitare ale beneficiarilor

10.3. Beneficiarii sunt responsabili pentru implementarea măsurilor de informare și comunicare în legătură cu asistența financiară nerambursabilă obținută prin POC, în acord cu prevederile Regulamentelor menționate și în conformitate cu cele declarate în Cererea de finanțare și cu cele specificate în MANUALUL DE IDENTITATE VIZUALĂ, publicat pe site-ul http://www.mfe.gov.ro/transparenta/comunicare.

Neîndeplinirea acestor obligații are drept consecință aplicarea unor corecții financiare.

10.4. Conform Manualului de identitate vizuală, obligațiile beneficiarului sunt:

  • Publicarea de anunțuri sau comunicate de presă la începutul și la finalizarea proiectului;
  • Expunerea într-un loc vizibil a unui afiș pentru proiectele de investiții pentru care valoarea contribuției publice este mai mică de 500.000 euro;
  • Utilizarea de autocolante și plăcuțe pentru mijloace fixe care, conform legislației contabile naționale depășesc valoarea de 2.500 lei şi au o durată de viață mai mare de un an.

Ce reguli sunt pentru comunicatul de presă/anunțul obligatoriu

În cazul fondurilor europene din cadrul Măsurii 2 – programul IMM AGRI-FOOD, pentru comunicatele de presă sunt aplicabile regulile prevăzute în Manualul de Identitate Vizuală pentru Instrumente Structurale din 2018.

„La începutul şi la finalizarea unui proiect cofinanțat din Instrumente Structurale, vor fi publicate în mass-media și pe site-ul instituției/ organizației (dacă există un astfel de site) anunțuri sau comunicate de presă privind începerea/ terminarea implementării proiectului”

Prin urmare, comunicatele de presă sau anunțurile trebuie să fie publicate în mass-media. Poți să le publici pe www.bucowinaplus.ro sau într-un alt timp de publicație.

Conform manualului, informațiile şi elementele grafice obligatorii pentru un anunț/ comunicat de presă sunt:

  • 1. setul obligatoriu de însemne grafice compus din emblema UE, sigla Guvernului României  şi sigla Instrumentelor Structurale în România, poziţionate conform regulilor din secţiunea Sigle şi poziţionarea acestora;
  • 2. data, în partea de sus dreapta;
  • 3. titlul, în partea de sus, la mijloc;

În comunicatul de presă:

  • 4. numele beneficiarului proiectului;
  • 5. care este scopul/ obiectivul general al proiectului;
  • 6. care sunt rezultatele așteptate/ finale în urma implementării proiectului;
  • 7. valoarea totală a proiectului, așa cum apare în contractul/ decizia de finanțare, precum și valoarea cofinanțării UE;
  • 8. data începerii și data finalizării proiectului;
  • 9. codul MySMIS/ codul proiectului;
  • 10. fraza „Proiect cofinanţat din Fondul … prin Programul Operaţional …”;
  • 11. datele de contact ale beneficiarului ca entitate juridică în partea de jos a documentului (website, email, telefon, fax, adresă etc. după caz, în funcţie de modalitatea prin care acesta doreşte să fie contactat).

Cum poți să publici anunțuri pe www.bucowinaplus.ro

  1. Beneficiarul grantului de 5.000-120.000 de euro de la Măsura 2 IMM Agri-Food primește fondurile nerambursabile (după semnarea cotractului de finanțare și asigurarea cofinanțării). Poate plăti deja serviciul de publicare de comunicate de presă direct din contul de grant, ca pe orice altă cheltuială eligibilă. Astfel, publică primul anunț mass-media chiar la începerea proiectului.
  2. Comunicatul de presă de finalizare a proiectului,  al doilea anunț obligatoriu,  nu are neapărat un termen de publicare specificat. În practică, firmele (îndrumate de consultanți) l-au publicat pe site-urile mass-media/ziare cu câteva zile înainte de încărcarea facturilor și a altor documente de plată și transmiterea raportului de progres, pentru a plăti comunicatul din grant.

Tot în practică, alte firme îl publică după transmiterea raportului. Și așa se poate plăti din grant, dar cheltuiala în sine și factura trebuie să fie făcute din grantul primit, până la transmiterea raportului de progres.

Și după transmiterea raportului de progres se poate face cheltuiala cu anunțul/comunicatul de presă de finalizare a proiectului și se poate publica acest anunț, dar din resurse proprii ale beneficiarului, fără să mai poată fi suportat din grant. 

Chiar dacă a trecut mai mult timp după finalizarea proiectului, beneficiarii pot publica anunțul/comunicatul de presă în mass-media, pe cheltuiala lor, să-și îndeplinească obligația de publicitate. 

Ca să publici anunțul tău pe www.bucowinaplus.ro, trebuie doar să trimiți mail (în care să atașezi comunicatul) către adresa loredana@bucowinaplus.ro

Tot pe această adresă de mail poți cere detalii sau informații suplimentare. Ne poți suna și la numărul +40 741 634 747

 Pentru partenerii Bucowina Plus, se aplică discounturile următoare:

  1. 10% reducere pentru al treilea articol publicat pe www.bucowinaplus.ro
  2. 20% reducere pentru al 6-lea articol publicat.

Ne găsești și pe facebook: Bucowina Plus 

Postează un comentariu