Universitatea din Suceava mândră să aibă o studentă câștigătoare a bursei oferite de AUF chiar de „mărțișor”
În data de 1 martie 2023, USV a primit un frumos mărțișor. Rezultatele concursului organizat în colaborare cu Radio France Internationale au fost anunțate de Biroul pentru Europa Centrală și Orientală al Agenției Universitare a Francofoniei. Axenia Dociu, studentă în anul al III-lea la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, a fost desemnată câștigătoare, alături de o altă persoană.
Axenia Dociu, studentă la FLSC, va beneficia de un stagiu de traduceri în urma selecției AUF
Datorită selectării sale, Axenia va avea șansa de a face un stagiu profesional de traduceri din franceză în română, timp de patru luni. Pe lângă suma de bani pe care o va primi lunar, studenta universității sucevene va beneficia de sfaturile competente ale unor experți din domeniul presei și din domeniul traducerii specializate, iar experiența ei formatoare va avea consecințe reflectate în foaia matricolă.
Este a doua oară când bursa oferită de AUF în parteneriat cu RFI ajunge la Suceava : „mărțișorul” acesta a fost o bucurie nu numai pentru Axenia Dociu, înscrisă la programul de studii Limba și literatura română – Limba și literatura franceză, ci și pentru profesorii ei, încântați când calitatea muncii studenților lor e recunoscută și recompensată la nivel internațional.