fbpx

Tradiționala și mult așteptata ediție de toamnă a Târgului “Produs în Bucovina” va avea loc în perioada 13-15 octombrie, pe esplanada centrală a municipiului Suceava. Acolo va fi locul de întâlnire al producătorilor locali, artiștilor populari și publicului.

 

OMD Bucovina își va prezenta ofertele

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a adresat deja invitația pentru suceveni și oaspeții orașului să fie prezenți la evenimentul din centrul orașului. Mai ales că târgul va avea și o pronunțată componentă turistică. “Vă invit la Târgul de Toamnă «Produs în Bucovina», eveniment organizat de Consiliul Județean Suceava și mai multe primării din județ. Alături de noi va fi Asociația «Produs în Bucovina», cu standuri de produse tradiționale. În prima zi lansăm stațiunea turistică Bucovina, mai exact Organismul de Management al Destinației Turistice Bucovina, primul din țară, unde ne-am asociat stațiunile turistice din județ, ca să vindem mai bine produsul turistic” a spus Flutur.

OMD Bucovina este prima Organizație de Management al Destinației de nivel regional, care confirmă eforturilor depuse de administrația județeană și de primării pentru a relansa turismul în județ. Obiectivul principal al OMD Bucovina este de a dezvolta și promova turismul în regiune, în vederea creării unui cadru de dezvoltare integrat. Organizația de Management al Destinației  Bucovina este formată din următorii membri fondatori: Consiliul Județean Suceava, Organizația de Management al Destinației Locale “Suceava – Orașul Cetății de Scaun”, Organizația de Management al Destinației Locale ”Țara Dornelor”, Camera de Comerț și Industrie Suceava, Regia Autonomă Aeroportul Ștefan cel Mare Suceava, localitățile Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni, Gura Humorului, Siret, Coșna, Fundu Moldovei, Pojorâta, Sadova și Asociația ”Produs în Bucovina”.

Spectacole dedicate compozitorului Ciprian Porumbescu

 

Târgul “Produs în Bucovina” va mai cuprinde, pe 14 octombrie, o zi dedicată compozitorului Ciprian Porumbescu. “Pentru că este ziua de naștere a marelui compozitor, vom avea, la statuia din centru, dar și la scenă, evenimente și spectacole dedicate lui Ciprian Porumbescu” a menționat Gheorghe Flutur.

Iar pe 15 octombrie programul include Festivalul Rapsozilor, cu invitați din județ și din împrejurimi.

Așadar, târgul “Produs în Bucovina” de la Suceava va fi nu numai un prilej de etalare a produselor tradionale și a ofertelor turistice, ci și de omagiere a personalităților culturale.

Postează un comentariu