Țara Dornelor continuă să fie un loc deosebit, cu un calendar bogat de evenimente care reflectă tradițiile, sportul și diversitatea culturală a regiunii. În 2025 te așteaptă cu o gamă variată de festivaluri, competiții sportive și manifestări culturale, pentru toate
Tradiționala și mult așteptata ediție de toamnă a Târgului “Produs în Bucovina” va avea loc în perioada 13-15 octombrie, pe esplanada centrală a municipiului Suceava. Acolo va fi locul de întâlnire al producătorilor locali, artiștilor populari și publicului. OMD Bucovina își
Dacă ți-era dor de natură, bucurie și aventură, brunchul din Țara Dornelor e remediul de care ai nevoie. Pe data de 20 august, alături de Chef Andrei Chirilă și echipa Haita Land, Asociația de Ecoturism Țara Dornelor te invită la
Joi, pe 18 mai, la Suceava a avut loc un eveniment special - Reuniunea Anuală a Fotografilor. Organizat de Ovidiu Leşan la Blackrock Events, evenimentul a adunat peste 200 de fotografi din țară și din străinătate. Aceasta este a treia ediție
Peste 50 de evenimente vor fi organizate în destinația de ecoturism Țara Dornelor. Menite să pună în lumină tradițiile și obiceiurile multiculturale ale comunităților din Țara Dornelor, evenimentele te vor ajuta să regăsești gustul copilăriei în farfurie, frumusețea meșteșugului, a
Luna august a fost, în ultimii ani, pentru rockerii suceveni și nu numai, sinonimă cu Bucovina Rock Castle, eveniment de amploare organizat în șanțul Cetății de Scaun. Problemele organizatorice și divergențele iscate, asupra cărora nu insistăm acum, au pus, însă,
Festivalul Filmului Francez, organizat an de an de Institutul Francez din România, se află la cea de a 26-a ediţie.La Suceava, între 9-12 iunie, a patra ediţie a acestui minunat eveniment cultural, organizat de Alianţa franceză în colaborare cu Universitatea
Pandemia de coronavirus începe să bată în retragere, așa încât revin marile evenimente economice mondiale. Unul dintre acestea este Expoziția mondială „Connecting Minds, Creating the Future” din Dubai- Emiratele Arabe Unite, acolo unde au fost invitați să participe, în perioada
Tuturor ne-a plăcut ce am văzut la Festivalul de Artă Medievală de la Cetate. Și nu, nu mințim, dovadă numărul de turiști care au trecut poarta Cetății în acest an. Poveștile medievale au fost de neuitat, eveniment bifat în lista
Vine weekend-ul și nu știi ce să faci? Avem noi vești excelente. Festivalul Filmului Francez revine pe meleagurile bucovinene, chiar la Universitatea „Ștefan cel Mare” (USV). Aflat la cea de-a treia ediție în Suceava, în cei 25 de ani de existență,