fbpx

La fel ca la fiecare final de an, Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural Bucovina și Muzeul Național al Bucovinei, în colaborare cu Primăriile din județ, organizează manifestările “Crăciun în Bucovina”.

Sucevenii, dar și turiștii care se află în perioada sărbătorilor de iarnă în județ, sunt invitați pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun, la Festivalul “Obiceiuri de iarnă”.

Manifestarea, care face parte din programul “Crăciun în Bucovina”, organizat de Consiliul Județean Suceava prin Centrul Cultural Bucovina, va cuprinde și tradiționala paradă a formațiilor participante, un spectacol unic al celor mai frumoase costume, datini și obiceiuri de iarnă din toate vetrele etnofolclorice ale județului, dar și din alte zone.

 

Numeroase trupe de urători din Suceava, Iași și Republica Moldova

La ediția 2024 și-au anunțat participarea 38 de formații, printre invitați numărându-se și reprezentanți din județul Iași și din Republica Moldova.

Parada se va desfășura pe un traseu diferit față de edițiile anterioare, pentru a evita aglomerarea suplimentară a traficului rutier din municipiul Suceava, deja intens în această perioadă. Începând cu ora 11:00, parada va porni de pe strada Curtea Domnească, din apropierea Bisericii „Sf. Dumitru” și va continua pe strada Ștefan cel Mare, deplasându-se spre esplanada din centrul municipiului Suceava și apoi pe direcția Casa de Cultură a Sindicatelor – Palatul Administrativ. Începând cu ora 13.00, formațiile participante vor urca pe rând pe scenă pentru spectacolul obiceiurilor de Anul Nou.

formații din întreg județul vor fi parte a alaiului urătorilor

Parada va fi deschisă de alaiul urătorilor de la Ansamblul Artistic “Ciprian Porumbescu” și va cuprinde formații din Corlata, Zvoriștea, Vama, Cajvana, Mălini, Bogdănești, Hănțești, Udești, Dolhasca, Liteni, Vadu Moldovei, Forăști, Vulturești, Pârteștii de Jos, Preutești, Botoșana, Fântânele, Poiana Stampei, Stroiești, Panaci, Șaru Dornei, Boroaia, Drăgușeni, Cornu Luncii, Bosanci, Șcheia, Ostra, Dolheștii Mici, Păltinoasa, Moara, Volovăț, Slatina, Cucuteni (județul Iași) și Măgdăcești, raionul Criuleni (Republica Moldova).
 

Restricții în traficul rutier din zona centrală a Sucevei

Organizatorii au anunțat și o serie de restricții în traficul rutier pentru ziua de 27 decembrie:

– se va închide traficul rutier, între orele 9.00-13.00, pe traseul paradei – str. Curtea Domnească, str. Nicolae Bălcescu, str. Ștefan cel Mare, str. Vasile Bumbac și pe str. Mitropoliei – de la intersecția cu str. Ana Ipătescu, la intersecția cu str. Ștefan cel Mare

– se va închide circulația rutieră pe strada Nicolae Bălcescu – porțiunea cuprinsă între sensul giratoriu de la intersecția cu strada Ana Ipătescu și sensul giratoriu de la intersecția cu strada Ciprian Porumbescu și strada Meseriașilor, între orele 9.00-21.00

– se va închide circulația rutieră pe strada Republicii, între orele 10.00-13.00.

evenimentul va fi transmis live și pe micile ecrane

Festivalul Internațional „Obiceiuri de Iarnă” va fi transmis în direct pe paginile de Facebook Consiliul Județean Suceava și Centrul Cultural Bucovina.

„Acest festival este o oportunitate de a arăta lumii întregi cât de frumoase, autentice și diversificate sunt datinile și obiceiurile noastre.
Vreau să le mulțumesc tuturor celor care, de ani buni, fac posibil acest eveniment, inclusiv fostei administrații a județului, dar în mod special comunităților care păstrează și transmit mai departe aceste comori culturale.
Vă invit să fiți alături de noi pe 27 decembrie, să ne bucurăm și să ne mândrim cu moștenirea noastră culturală” declară președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan.

Postează un comentariu