Târgul de Sânziene aduce tradițiile românești mai aproape de public
Târgul de Sânziene, organizat de Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”, în parteneriat cu Shopping City Suceava, se desfășoară în această perioadă la Suceava, reunind meșteri populari, ateliere interactive și manifestări culturale dedicate promovării patrimoniului tradițional românesc.
Deschiderea oficială a avut loc în prezența vicepreședintelui Consiliului Județean Suceava, Nicolae Robu, și a managerului Centrului Cultural „Bucovina”, Călin Brăteanu. Pe parcursul celor cinci zile de desfășurare, în perioada 20–24 iunie, târgul oferă publicului oportunitatea de a redescoperi valorile autentice ale culturii populare și bogăția tradițiilor românești.
Tradiții, port popular și meșteșuguri autentice
Ediția din acest an reunește 20 de meșteri populari din județul Suceava și din alte regiuni ale țării, care expun creații realizate prin tehnici tradiționale specifice unor ocupații și meșteșuguri consacrate. Vizitatorii pot admira și achiziționa obiecte din lemn, produse de opincărit și cojocărit, articole de port popular, ouă încondeiate, măști tradiționale, podoabe din mărgele, păpuși inspirate din universul satului românesc, creații realizate prin tehnica împâslirii, precum și produse inspirate din gastronomia tradițională.
În cadrul târgului sunt organizate ateliere destinate copiilor și părinților, concepute pentru a facilita contactul direct cu meșteșugurile tradiționale. Participanții au posibilitatea să descopere tehnici de cusut, încondeiere a ouălor, confecționare de păpuși și podoabe din mărgele, realizare de figurine împâslite și împletire a coronițelor din flori de sânziene. Prin intermediul acestor activități, sunt valorificate și transmise cunoștințe și practici specifice patrimoniului cultural imaterial.
Programul manifestării este completat de reprezentațiile Teatrului de Păpuși al Centrului Cultural „Bucovina”, care propune publicului tânăr spectacole inspirate din literatura și folclorul românesc, precum „Dănilă Prepeleac”, „Iedul cu trei capre”, „Punguța cu doi bani” și „Fata babei și fata moșneagului”.
Ziua de 24 iunie, dedicată sărbătorii Sânzienelor și Zilei Universale a Iei, va include o prezentare de costume populare din colecțiile meșterilor participanți, eveniment menit să evidențieze diversitatea și valoarea portului tradițional românesc.
Coordonarea ediției din acest an este asigurată de Eutasia Rusu, expert etnograf, și Mirela Lăcătuș, consultant artistic în cadrul Centrului Cultural „Bucovina”.
Târgul de Sânziene poate fi vizitat până la data de 24 iunie, între orele 09:00 și 21:00, la Shopping City Suceava, oferind publicului ocazia de a participa la activități culturale și educative dedicate promovării tradițiilor și meșteșugurilor autentice.