Succesul unei diete – pe înțelesul tuturor. Larisa Cristea, nutriționist-dietetician Dorna Medical: „Așteptările nerealiste sunt cele care ne duc spre eșec!” Succesul unei diete se vede în timp. Contrar așteptărilor nerealiste a multor pacienți care sunt dispuși să renunțe la orice
Azi am ales să arătăm că iubim produsele românești și că ne regăsim în ele. Îndemnul e același cu aceeași dragoste: consumă de la afacerile românești. Sigur vei găsi câteva care-ți plac și de care nu poți să te desprinzi. Așa
Monica David, Asociația de Ecoturism Țara Dornelor, contributor bucowinaplus.roAici poveștile încă se spun la gura sobei, iar buna dispoziție se trăiește afară, în mijlocul naturii. Asta-i o invitație în Țara Dornelor și trebuie tratată ca atare!Pentru timpul ăsta în care
BucoWina Plus este proiectul care se alătură și operatorilor de turism, pentru a-i scoate în față și a le face cunoscută oferta pe piața locală și națională. Poveștile noastre sunt și despre ei. De data aceasta am stat de vorbă
La începutul acestui an, primarul municipiului Suceava Ion Lungu a prezentat lista obiectivelor de investiții pe care le vizează în anul 2021. Alături de consilierii locali, care trebuie să aprobe aceste proiecte de modernizare, el speră să facă uitate efectele pandemiei
Ți s-a făcut dor de munte? E perioada vacanțelor și vrei să fugi aici aproape pentru o gură de aer proaspăt, foșnit de paie și bătăi de frunze. Departe de grijile zilnice, ai cel puțin 3 motive să evadezi la
Ești amator de drumeții montane sau iubești să te relaxezi plimbându-te prin grădini ornamentale atent îngrijite și ornate cu plante și arbuști decorativi? Situată în comuna Sadova, lângă Cîmpulung Moldovenesc, pensiunea Dor de Munte ți le oferă pe amândouă. Sadova este
BucowinaPlus și-a propus de la început să facă schimb de experiențe și ne bucurăm când descoperim povești frumoase Platforma online www.bucowinaplus.ro își dorește să conecteze comunități locale, naționale și internaționale. Suntem o echipă din Bucovina și vrem să atragem și mai
Monica David, Asociația de Ecoturism Țara Dornelor, contributor bucowinaplus.ro Din dicționarul popular al limbii dornene se desprind câteva cuvinte specifice care fac cinste graiului popular din Țara Dornelor, asortat în zilele de sărbătoare cu un port local pe măsură, format neapărat